sâmbătă, 2 aprilie 2016

Impresiile în urma folosirii balsamului de rufe Silan Soft & Oils Gold

Buna. Dupa cum v-am zis ma numar printre cele 1000 de participanti care au ocazia sa testeze balsamul de rufe #buzzsilansoft&oils Gold din cadrul companiei @BUZZStore. Timp de o saptamana am spalat intens cu el, hainute alte baietelului meu de un anisor, hainele mele si ale sotului, l-am folosit chiar si in a spala pe jos in casa cu el. Sunt extrem de incantata de el. Miroase fantastic. Casa si hainele noastre sunt atat de parfumate incat ma arunca in lumea copilariei plina de basme cu printi si printese. Parfumul este irezistibil, notele de uleiuri lemnoase in compania vaniliei iti aduce aminte de campul plin de flori parfumate dupa o ploaie de vara.







În fiecare zi cu un copil mic este imposibil să nu se găsească unele hăinuțe în casă murdare care să nu necesite să fi spălate. Astfel astăzi împreună cu băiețelul meu care este și ajutorul meu neprețuit în a face curățenie am strâns hăinuțele murdare și astfel am început o nouă zi în care am testat balsamul de rufe #buzzsilan.





Mulțumesc BUZZStore pentru șansă acordată de a testa balsamul de rufe Silan Soft&Oils Gold.
Eu si familia mea suntem foarte mulțumiți de el si de acum se va afla pe lista noastră de cumpărături.

miercuri, 30 martie 2016

Silan Soft&Oils Gold

Bună. Sunt Madalina, În luna octombrie anul trecut în urma postarii unei prietene din listă mea de facebook cum prezenta despre o campanie la care fusese aleasă în cadrul companiei Buzzstore.
Curioasă din fire am căutat mai multe informații pe internet despre Buzzstore și mulțumită de ceea ce am găsit am decis să imi fac și eu cont.
Am participat la toate campaniile existente dar nu am avut niciodată șansă să fiu aleasă.
În urma postariile de pe pagină de Facebook de la Buzzstore am aflat că va urma pe pagina personală a celor de la Buzzstore o campanie in care se vor pune la bătaie 1000 de locuri pentru a se testa noul balsam de rufe Silan Soft &Oils Gold. Astfel am zis să mă înscriu și eu.
Pe data de 21 martie 2016 am aflat că mă număr printre primii 500 care au posibilitatea de a încerca noul balsam de rufe.
Pe data de 26 martie la ora 10 am primit mesaj ca în intervalul 11-14 imi va fi livrat coletul, însă din cauza faptului că a fost o cursă suprasolicitată nu s-a putut efectua livrarea de la cei de la Urgent Cargus.
Pe data de 28 martie 2016 la ora 10 m-a sunat curierul să mă anunțe că în cinci minute va ajunge la ușă cu coletul de la Buzzstore.


Coletul era frumos ambalat conținând un frumos kit de Buzz Silan Soft&Oils Gold format din:
- 1 balsam de rufe Silan Soft & Oils Gold de 1,5L pentru 50 de spălări
- 10 mostre de balsam de 65 ml
- 10 broșuri informative
- 1 cadou Silan ( umeraș satinat roz)
- 1 ghid buzzstore
Nerăbdarea m-a făcut să testez imediat balsamul de rufe pe hăinuțele băiețelului meu. i



Impresiile mele în urma folosirii balsamului sunt:
- hainele sunt mai catifelate și noi
- are un parfum frumos, precum un câmp de flori după o ploaie de vara
-persistă mai mult timp parfumul.

Recomand folosirea acestui balsam.

joi, 31 decembrie 2015

1_ianuarie_2016

Astazi am intrat in Noul An! La multi ani tuturor! Va doresc sa aveti parte de tot ce este mai bun in viata, sanatate, fericire, liniste sufleteasca, implinire in cariera, bunastare in suflete si-n case!

joi, 24 decembrie 2015

Experienta mea cu produsele #Bebble




Buna din nou. Hai să va vorbesc despre experiență #Bebble din viata noastră. Acum o lună am aflat de pe pagină mea de facebook ca se desfășoară un concurs în care ai sansa să primești 5 produse Bebble la alegere. Recunosc ca am devenit curioasă și astfel m-am înscris și eu. Spre surprinderea mea am reușit să castig: un pachet de servetele, un șampon 2 în 1, un săpun cremă, o loțiune de corp și o cremă pentru fundulet.
Acestea mi-au sosit acasă intr-un frumos ambalaj având și un ursuleț de care Alex a fost extrem de fascinat
Bineînțeles am și început să testez produsele. Șervețele sunt formidabile, lăsa pielea băiatului meu super catifelata, loțiunea de corp miroase atât de bine încât după ce am adormit îngerașul meu m-am dat și eu cu ea. Constatări? După 48 de ore de la utilizare corpul meu încă este catifelat și miroase bine. Spre deosebire de alte loțiuni de corp, această pătrunde repede în piele și nu o lăsa în nici un fel uleioasă.
Deși am încercat până acum doar două produse din cele 5, sunt extrem de mulțumită de ele și o să continui să le folosim.
Mulțumim #Bebble pentru oportunitate.

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Buna seara. Numele meu este Madalina și sunt mămică unui băiețel de 9 luni pe nume Alex. De când A apărut Alex în viata mea s-a schimbat total totul. De la o viață lipsită de griji în care părinții imi dădeau bănuții de buzunar, în care majoritatea timpului îl petreceam în casă, citind un roman de dragoste, sau pur și simplu dormind adânc 10-12 ore pe zi am ajuns să am grijă de un îngeraș plin de energie care nu sta locului de nici un fel. Acum somnul meu nu mai este adânc, adică îmi simț puiul cum se mișca și orice sunet le care îl scoate seara mă face sa mă ridic în capul oaselor și să îmi mângâi baietelul.